Search results
8 maj 2024 · Fiindcă nu ştiu când să serbeze Ziua Victoriei, pe 8 mai, odată cu aliaţii occidentali dislocaţi în România, sau pe 9 mai, odată cu Rusia, militarii români s-au adaptat şi unele unităţi militare marchează momentul încheierii celui de Al Doilea Război Mondial vineri, pe 10 mai.
8 maj 2022 · În urmă cu 77 de ani , la 8 mai 1945 se încheia in Europa o conflagrație ce a însângerat și a schimbat totul pe bătrânul continent. Început în 1939, în mod oficial la 1 septembrie, prin invadarea Poloniei de catre Germania nazistă, timp de 6 ani a luat milioane de vieți sau a schimbat ireversibil altele.
8 mai este a 128-a zi a calendarului gregorian și ziua a 129-a în anii bisecți. Mai sunt 237 de zile până la sfârșitul anului.
8 maj 2021 · La 8 şi 9 mai, în fiecare an, sunt marcate Zilele de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste zile au fost declarate de Adunarea Generală a ONU la 22 noiembrie 2004, prin Rezoluţia 59/26.
8 maj 2024 · La 8 mai 1945, ora 23.01, capitularea militară germană în fața forțelor Aliate intra efectiv în vigoare pe toate câmpurile de luptă. Cu acest pas, Aliații obținuseră doar o parte din țelul lor final – capitularea necondiționată militară și politică, așa cum o ceruse pentru prima dată președintele american Roosevelt la ...
8 maj 2024 · Al Doilea Război Mondial în Europa ajunge la final. Tratatul de capitulare al Germaniei naziste, semnat în aceeași zi, intră în vigoare. Aliații erau învingători. Între 70 și 85 de milioane de oameni au murit din cauza războiului și a efectelor acestuia, adică 3% din populația planetei în 1941.
Ziua Victoriei în Europa este celebrată în Statele Unite, Marea Britanie și majoritatea Europei de Vest. Este sărbătorită Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial: la 7 mai la 02:40 (CET), generalul german Alfred Jodl a semnat actul de predare al Germaniei naziste.